Antonio Alexandru Burnaz (21 de ani), fost junior la FCSB și component al echipei secunde a campioanei României, a povestit chinul prin care a trecut în perioada în care îmbrăca tricoul roș-albastru.
Tânărul a fost invitat la emisiunea EXCLUSIV FCSB, unde a vorbit deschis despre perioada petrecută la campioana României. Acesta susține că a fost golgheterul echipei secunde a celor de la FCSB în Liga 3, dar și echipa U19 a lui Gigi Becali.
Cu toate acestea, Antonio Alexandru Burnaz spune că Gigi Becali n-a vrut să-i dea transferul în urmă cu câțiva ani când l-a dorit Monza, echipa patronată de familia lui Silvio Berlusconi.
Ultima dată la Gloria Băneasa, în Liga 3, Antonio Burnaz și-a spus povestea la emisiunea EXCLUSIV FCSB de la ProSport.
„Am reziliat în iarnă (n.r. cu Gloria Băneasa) și acum aștept. Am câteva opțiuni, dar tot de la Liga 3. Având anul acesta foarte multe goluri marcate și pase decisive, aștept ceva mai de sus. Am marcat 13 goluri în 15 etape pentru Gloria Băneasa în campionat și 3 goluri în 3 meciuri în Cupă.
(De ce ai plecat de la Gloria Băneasa dacă aveai cifre așa bune?) Asta nu știu. Au fost mici neînțelegeri cu patronul, pentru că eu îi tot propuneam ca atunci când avem meciuri acasă să ne țină în cantonament să ne fie mai ușor. El zicea că «da, da», dar n-a făcut nimic și ăsta a fost motivul. Ne ajuta și pe noi să nu mai conducem 3 ore până la meci, să ne dăm jos din mașină și să jucăm. Veneam cu mașinile personale la meciuri. Toți eram din București și jucam la Băneasa în Constanța. I-am spus patronului că nu mă mai simt bine și m-a lăsat să plec. Am câteva echipe de la Liga 3 care m-au contactat. Am știut că am ceva în spate”, și-a început povestea Antonio Burnaz la EXCLUSIV FCSB.
În continuare, Antonio Burnaz a vorbit despre începuturile sale la FCSB, dar și despre perioada foarte bună la echipa secundă a clubului.
„Steaua se numea echipa când am fost eu acolo. Aveam 5 ani în 2009 și am stat acolo până la 12 ani. Apoi am fost doi ani la Academia Regal Sport din București, iar toate grupele de copii le-a luat Rapidul. Am fost coleg cu Octavian Popescu, Alex Jipa, puțin cu Radu Drăgușin, Blănuță. Grupele de elită de la Regal Sport au ajuns la Rapid. Am jucat, a fost totul ok. Am fost printre golgheterii echipei, am luat locul 3 pe țară și i-am bătut pe ei în finala mică (n.r. pe FCSB).
Fiind prima mea echipă, tatăl meu fiind stelist, eu stelist, vă dați seama că dorința mea era FCSB. M-am întors la FCSB când aveam 14 ani, adică acum vreo 7 ani. Am jucat la grupele de juniori, apoi la 17 ani am fost la echipa a doua din Liga 3, am fost golgheter acolo, dar și la U19. După aceea, la 18 ani, fiind foarte mulți jucători de la prima echipă care nu jucau, coborau la Liga 3 pentru a le da minute, iar noi juniorii nu prindeam nici lotul. Așa am decis să plec pentru a juca. Nu am făcut niciodată antrenamente cu echipa mare, deși eram golgheter”, a adăugat Antonio Burnaz.
Fotbalist de bandă, Antonio Burnaz și-a continuat povestea cu momentul în care a fost dorit de Monza, echipa familiei lui Silvio Berlusconi, dar din cauza lui Gigi Becali, care i-a pus o clauză de 10 milioane de euro, transferul a căzut. Astfel, patronul de la FCSB nu l-a lăsat nici să plece, dar nici să urce la prima echipă, după care, la scurt timp, l-a lăsat să plece liber de contract.
„(De ce crezi că n-ai fost luat la prima echipă, deși cifrele erau de partea ta?) Probabil și pentru că eu la 16 ani am vrut să plec, aveam un impresar italian. Am avut oportunitatea să plec în Italia, dar ei nu m-au lăsat pentru că aveam contract, iar clauza din contract era de 10 milioane de euro.
(Aveai clauză de 10 milioane de euro la FCSB, dar nu ai fost chemat niciodată la prima echipă, deși aveai cifrele bune la echipa secundă? Unde-i logica? Din Italia ai fost dorit de Monza, echipa lui Silvio Berlusconi la acel moment, nu? Cum ai trăit momentul acela?) Am încercat să vorbesc cu clubul să mă lase. A încercat și impresarul să vorbească, dar n-au vrut să discute cu el. Mi-au spus că eu trebuie să rămân aici (n.r. la FCSB) pentru că sunt de viitor, dar la 18 ani m-au lăsat să plec liber de contract. După aceea m-a luat domnul Vasi Geambazi la Liga 2, la Unirea Constanța.
(Când erai la FCSB II era și Geambazi?) Da. M-a plăcut. La Unirea Constanța am jucat o jumătate de sezon, după aceea am tot fost pe la echipe din Liga 3: Popești Leordeni, ARO Câmpulung, Băneasa”, a mai spus Antonio Burnaz.
Invitată în studioul EXCLUSIV FCSB, Georgiana Dragomir, psiholog sportiv, a vorbit despre situația lui Antonio Burnaz și despre cum ar putea trece tânărul fotbalist peste acest episod care l-a marcat.
„„Este dificil, pentru că nici psihologul sportiv nu poate repara sisteme sau să rescrie comportamentul uman. Dincolo de logică, trebuie să ne uităm la logica emoțională. Acolo au existat niște sentimente, care nu se bazează pe logica rațională. Este foarte greu la 16 ani să înțelegi de ce cei în care ai avut încredere și care ți-au promis că vei deveni un mare fotbalist, pentru care tu depui efort, dar deodată ești lăsat liber de contract.
Nu am un singur răspuns. Sunt alternative de viață. Ține de gradul de reziliență al fiecăruia dintre noi. Ce se poate face este ca de fiecare dată să ai un obiectiv clar în controlul tău. Ceva ce tu poți face ca să-ți poți influența rezultatul final. Din păcate, ai fost pus într-o situație care n-a ținut de tine.
Ca motivator uman, fiecare dintre noi are nevoie de 3 lucruri să se întâmple ca să-i fie bine într-un grup. Să știe că e dorit acolo și plăcut, și acceptat. Al doilea lucru e să știe că poate progresa. Și al treilea e să știu că-mi pot influența destinul. Din păcate, acest al treilea element a lipsit la Antonio. Ceva ce el și-a dorit, nu s-a putut realiza, n-a fost în controlul lui. Sper ca pe viitor să ajungă la o echipă care să-l merite și să-i ofere toate cele 3 puncte”, a declarat Georgiana Dragomir, psiholog sportiv, pentru EXCLUSIV FCSB.